În urmă cu puțin timp, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au făcut următoarele precizări legate de suspendarea achitării taxei de pod de la Fetești:
”În prezent taxa de pod la Fetești este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendarea achitării acesteia sunt necesare anumite demersuri juridice.”, au precizat reprezentanții CNAIR.
Astfel, până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar fiind emis PVC (Proces Verbal de Contravenție).
CNAIR va comunica public momentul și perioada în care achitarea taxei de pod de la Fetești va fi suspendată.
Reaminitim că, în cursul zilei de ieri, ministrul Sorin Grindeanu împreună cu directorul general al CNAIR, Cristian Pistol au verificat stadiul lucrărilor la podul peste brațul Borcea de pe A2.
Constructorul a dat asigurări că depune toate eforturile în așa fel încât circulația în perioada sezonului estival să fie restricționată pentru o perioadă de timp cât mai scurtă.
”Reabilitatea podurilor dunărene Cernavodă și Borcea rămâne o prioritate pentru CNAIR și un exemplu de parteneriat constructiv între companie și antreprenor.
În ciuda situației găsite în teren, antreprenorul s-a mobilizat exemplar și in prezent, demonstrează un ritm de execuție foarte bun.
Restricțiile de circulație pe o singură cale, pe perioada lucrărilor, sunt obligatorii pentru siguranța celor care tranzitează acest pod.
Stadiul lucrărilor a depășit 74% și partea cea mai complexă a lucrărilor a fost realizată.
Sunt încrezător că într-un timp cât mai scurt, dacă vremea permite, lucrările la suprastructura podului vor fi finalizate și restricțiile vor fi ridicate.”, a scris pe pagina sa de socializare directorul Cristian Pisol.
Sursa foto: FB/Cristian Pistol
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta