Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(Foto) Constanța: Ambulanță care transporta doi pacienți, implicată într-un accident rutier

Published

on

În cursul acestei după amiezi, pe strada IG Duca din municipiul Constanța a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme șpi o Ambulanță.

Accidentul a fost anunțat la ora 16.34. Iată cum s-a produs acesta, potrivit datelor furnizate de IPJ Constanța:

La data de 29 iulie a.c., un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe strada Griviței din Constanța, dinspre strada Atelierelor spre I.G. Duca, iar la intersecția cu strada I.G. Duca nu a respectat indicatorul Oprire și a intrat în coliziune cu un autoturism tip taxi condus de un bărbat de 50 de ani.

În urma coliziunii, autoturismul tip taxi a intrat într-o ambulanță condusă de un bărbat de 64 de ani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului de pe taximetru și a unei pasagere din taxi, în vârstă de 28 de ani.

Advertisement
usr

In cauză a fost întocmit dosar penal.

Ambulanta, cu numere de Tulcea, circula pe strada IG Duca, dinspre b-dul Mamaia către b-dul Ferdinand și transporta doi pacienți, care nu au suferit vătămări corporale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions