A început noul an competițional la haltere. În perioada 11-15 martie, s-a desfășurat prima competiție, care a fost organizată la complexul sportiv Bascov din Pitești.
Competiția a fost de nivel național, în cadrul Cupei României, și a avut rol de calificare pentru etapa finală. Cei mai buni sportivi, respectiv locurile 1, au primit Cupa României pe categorie de greutate.
CSO Ovidiu a participat cu 8 sportivi din care 5 juniori 3 de 12 ani și 3 juniori 1 de 20 ani.
Cei opt sportivi participanți au fost: la categoria de vârstă 12 ani, Andreea Lemnaru, categoria 28 kg, Nicoleta Dulce, categoria 36 kg, la fete, și Eduard Manole, categoria 28 kg, Victor Oțetaru, categoria 40 kg și George Tingan, categoria 40 kg, iar la categoria de vârstă 20 ani, surorile Gabriela și Ioana Țurcanu, categoria 76 kg și 81 kg, cât și Ionuț Tuca, categoria 109 kg.
În prima parte a competiției clubul a obținut 2 cupe ale României la categoria 36 kg prin Nicoleta Dulce și la categoria 40 kg George Tingan, Andreea Lemnaru Andreea s-a clasat pe locul 2, iar cei mai mici din echipă, respectiv Eduard Manole și Victor Oțetaru s-au clasat între primii 5.
În partea a doua a competiției s-au obținut de asemenea 2 cupe ale României la U 20, respectiv Ioana Țurcanu la categoria 76 kg și Ionuț Tuca la categoria 109 kg. Gabriela Țurcanu s-a clasat pe locul 2 al podiumului la categoria 87 kg.
”Per total s-au obținut 4 Cupe ale României pentru debutul în campionatul național al Clubului Sportiv Orășenesc Ovidiu și consider că este un rezultat meritoriu, cu multă muncă în spate, emoții și multă implicare mai ales și pentru faptul că sportivii mai mari au ajutat concret și susținut alături de antrenor sportivii cei mici.
Doresc să mulțumesc tuturor pentru susținere, mai ales Primăriei orașului Ovidiu, Consiliului Local, domnului primar, cât și sponsorilor, spitalul OCH din orașul Ovidiu și Scandia Food.”, a precizat antrenorul Eduard Simineanu.
haltere ovidiu
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta