Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Deșeuri aruncate pe malul Lacului Techirghiol, acoperite cu pământ și împinse spre apă

Published

on

Garda de Mediu Constanța a înaintat sesizare penală după ce a desfășurat acțiuni de control în zona Bălții Tuzla și a descoperit deșeuri aruncate pe mal dar și în cuvetă.

Pentru soluționarea unei petiții, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au desfășurat acțiuni de control în zona Bălții Tuzla, împreună cu inspectori ai ABA Dobrogea-Litoral și reprezentanți ai Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate Constanta.

Pe malul bălții, cât și în cuveta acesteia, au fost identificate deșeuri preponderent inerte (pământ, moloz, resturi din construcții și demolări), în amestec cu deșeuri reciclabile.

Balta Tuzla se situează în interiorul ariei protejate ROSPA 0061 Lacul Techirghiol. Pe suprafețe mari, malul bălții nu mai aspect natural; deșeurile au fost abandonate pe mal, acoperite cu pământ și împinse spre apă.

Garda de Mediu Constanța atrage atenția că eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate este interzisă!!! De asemenea este interzisă îngroparea deșeurilor de orice fel.

”Activitățile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor sunt interzise!!!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Mediu Constanța.

Comisarul șef SteluțaPopescu a precizat că este vorba despre fapte penale, care se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Pentru identificarea făptuitorilor și tragerea acestora la răspundere, Garda Națională de Mediu Constanța a înaintat sesizare penală, pentru încălcarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor și OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions