Conecteaza-te cu noi

Actual

(Foto) Două persoane au fost lovite de tren, în cartierul Poarta 6

Published

on

În cursul acestei după amiezi, în municipiul Constanța, în cartierul Poarta 6, aproape de liceul Lucian Blaga a avut loc un eveniment foarte grav. Două persoane au fost lovite de un tren.

Din primele informații, este vorba despre un bărbat și o femeie, de aproximativ 60 de ani, soț și soție care încercau să traverseze calea ferată.

La accident intervin echipajul medical de terapie intensivă mobilă SMURD C și un echipaj medical de prim răspuns SMURD B.

Ambele persoane sunt conștiente și urmează să fie transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Update: Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe ruta CF813, în dreptul km 228, trenul care se deplasa pe direcția Mangalia – Arad, a surprins și acroșat 2 persoane, fiind vorba despre o femeie și un bărbat, ambii de aproximativ 60 de ani, care nu s-ar fi asigurat în momentul traversarii căii ferate.
Până în acest moment, identitatea persoanelor în cauză n-a fost stabilită, acestora fiindu-le acordate îngrijiri la fața locului.

Update2: Potrivit Serviciului de Ambulanță Constanța, femeia are fracturi costale, iar soțul traumatisme ale membrelor inferioare.

Update3: Femeia lovită de tren este în stare critică. A făcut un traumatism toraco-abdominal și era în stare de comă. În drum spre spital a făcut un stop cardio respirator, dar a fost resuscitată. La spital este internată în camera de resuscitare, în stare critică.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions