Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) ”Festivalul cetăților antice dobrogene“. La Cetatea Histria s-a vorbit din nou limba greacă

Published

on

histria

Weekend-ul trecut s-a vorbit din nou limba greacă la Cetatea Histria din județul Constanța. Cea de a doua oprire din cadrul „Festivalului cetăților antice dobrogene“, desfășurat în premieră de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a avut loc la cel mai vechi oraș atestat istoric de pe teritoriul României, întemeiat de coloniștii greci din Milet în urmă cu mai bine de 2.600 de ani. Aproape o sută de constănțeni și turiști veniți pe litoralul românesc și reprezentanți ai instituțiilor locale și județene au avut astfel ocazia de a afla istoria cetății și a locului într-o prezentare unică și spectaculoasă.

După turul ghidat al cetății, în care specialiștii MINAC au făcut o descriere amănunțită a modului de conviețuire din urmă cu mai bine de două milenii și au oferit informații mai puțin cunoscute publicului larg despre prezența și influența comunității elene pe teritoriul Dobrogei de astăzi, istoria a lăsat loc culturii și obiceiurilor specifice zone.

Actorii Dan Cojocaru, Narcisa Luminița Hanganu, Laura Andra Purcea, Monica Irenne Aldea, Francisc Ionuț Rotaru, Dumitru Alin Romulus Samfiroiu au jucat într-o adaptare a tragediei antice „Electra“ a lui Sofocle, piesă care a fost jucată pe cele mai mari scene ale lumii de-a lungul vremii. În paralel, s-au servit produse cu specific tradițional local și grecesc, din care nu putea lipsi peștele, și s-a băut vin obținut din celebrele podgorii din împrejurimi.

Seara s-a terminat pe ritmul de muzică grecească, reprezentanții Comunității Elene „Elpis“ făcând o demonstrație de dansuri tradiționale și inițiindu-i pe cei prezenți în primii pași din „sirtaki“.

„Pentru cea de a doua etapă a «Festivalului cetăților antice dobrogene» am pregătit împreună cu Asociația Culturală Obsidian o serie de manifestări. Bineînțeles, din ele nu puteau lipsi dansul sau degustarea de produse cu specific local, dar cele mai importante momente sunt legate de cunoașterea patrimoniului cultural local, a cetății și a însemnătății pe care această cetate a avut-o și o are. Sunt încă multe lucruri de făcut în ceea ce privește promovarea acestor muzee de sit, dar încercăm să aducem în atenția publicului ultimele descoperiri arheologice și, de asemenea, să le modernizăm, majoritatea dintre ele fiind făcute în anii ’70-’80.“, a spus Delia Cornea, șeful secției Expoziții și Muzee în teritoriu din cadrul MINAC.

„Mulțumim domnului primar că are grijă de patrimoniu. Mulțumim arheologilor că au săpat și că au dat de noi. Democrația s-a născut în Dobrogea odată cu cetatea Histria, dar mai important este că noi suntem aici, trăim, venerăm și ne bucurăm de fiecare clipă în care putem să fim toți împreună.“, a subliniat Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene Elpis Constanța.

„Festivalul cetăților antice dobrogene“ va continua la sfârșitul acestei săptămâni, când va avea loc cea mai amplă manifestare din cadrul proiectului. Începând de vineri după amiază, timp de trei zile, la Cetatea Tropaeum Traiani din localitatea Adamclisi se vor desfășura activitățile din cadrul etapei a treia. Printre acestea se numără vizitarea și promovarea monumentului triumfal de la Adamclisi, vizitarea expoziției din cadrul muzeului din localitate, punerea în scenă a unui show laser de amploare, desfășurarea unui spectacol artistic pirotehnic realizat de dansatori profesioniști, un concert live susținut de îndrăgitul artist Dan Helciug și trupa sa, un atelier ceramic, un târg de promovare a produselor locale sau vizionarea fenomenului astronomic Perseidele, prilej cu care va avea loc și un concurs de fotografie.

Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.

„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.

histria

histria antoniadis

histria

histria

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions