Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

(FOTO) Halterofilii de la CSO Ovidiu au câștigat mai multe premii la Cupa României

Published

on

haltere ovidiu premii

În perioada 21-24 noiembrie, la Bistrița Năsăud s-au desfășurat Campionatele Naționale de haltere tineret, la care au participat 165 de sportivi legitimați la 26 de cluburi.

Această competiție a reprezentat etapa finală pentru tineri sportivi cu vârsta cuprinsă între 20 și 23 de ani și speranțe olimpice, copii cu vârste între 9 și 12 ani.

Clubul CSO Ovidiu a participat cu cinci sportivi la categoria de vârstă 9-12 ani, respectiv: Nicoleta Dulce, Andreea Lemnaru, George Tingan, Florin Vasile și mezinul echipei, Eduard Manole.

De asemenea, la categoria de vârstă 20-23 de ani, au participat surorile Ioana și Gabriela Țurcanu, precum și Ionuț Tuca. Sportivul a reînceput participarea la competiții la nivel național, după o perioadă de recuperare medicală, în care a fost susținut de către spitalul OCH din orașul Ovidiu.

Advertisement
usr

Iată ce rezultate au obținut sportivii ovidieni:

Cei mai mici au obținut următoarele rezultate:

  • Nicoleta Dulce – locul 1,
  • Andreea Lemnaru – locul 2,
  • George Tingan – locul 1,
  • Ștefan Vasile – locul 4,
  • Eduard Manole – locul 2.

De asemenea, au obținut trei locuri 2 și ceilalți trei sportivi din cadrul Clubului CSO Ovidiu, respectiv, surorile Gabriela și Ioana Țurcanu, precum și Ionuț Tuca.

Antrenorul secției de haltere, Eduard Simineanu, s-a arătat mulțumit de aceste rezultate.

”Suntem mulțumiți de aceste realizări, mai ales că toți au confirmat pe tot parcursul anului că sunt printre primii! Ne-am dorit clasarea pe podium pentru cât mai mulți sportivi din echipa CSO Ovidiu și participarea de control pentru Ionuț Tuca. El s-a clasat pe locul 2!

Mulțumim pentru implicare Primăriei orașului Ovidiu, domnului Primar și în mod expres spitalului OCH din Ovidiu. De asemenea, mulțumim echipei sălii de sport și sponsorului Scandia food!”, a precizat pentru ziarul Ordinea.Ro antrenorul Eduard Simineanu.

Advertisement
usr

haltere ovidiu premii

haltere ovidiu premii

haltere ovidiu premii

haltrere ovidiu premii

haltere ovidiu premii

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions