Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(Foto) Încă un container cu DEŞEURI a fost depistat în Portul Constanţa Sud Agigea

Published

on

În continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 25 de containere descoperite în terminalele de containere din porturile din Constanța și terminalul din Chitila, în cursul zilei de azi, 17 martie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în terminalul din Portul Constanța Sud Agigea, un container expediat de către aceeași firmă din Marea Britanie, iar firma importatoare fiind aceeași de pe raza municipiului București.

Prin urmare, o echipă formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea, comisari din cadrul Gărzii de Mediu și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor din container. Astfel, autoritățile abilitate în cauză, au constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind produse de uz casnic, acestea erau de fapt deșeuri inutilizabile.

După efectuarea controlului, a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a produselor respective, fiind reintroduse în container pentru a fi expediate în țara de origine.

“Reamintim că în cauză, sunt cercetați doi cetățeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani și un cetățean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.”, precizează Compartimentul purtător de cuvânt.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions