În cursul serii trecute, în localitatea Beștepe din județul Tulcea a izbucnit un incendiu la o casă.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea acestui incendiu.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul locuinței, cu pericol de propagare la o anexă și locuințele din apropiere. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat mai bine de două ore și 30 de minute.
În urma evenimentului au ars acoperișul casei în suprafață de aproximativ 100 mp, toate bunurile materiale din trei camere, electrocasnice și articole de îmbrăcăminte.
De asemenea, echipajul SAJ, sosit la fața locului, a acordat îngrijiri medicale unui bărbat care a suferit arsuri la nivelul feței și la membrele superioare, ulterior fiind transportat la UPU Tulcea.
Pompierii au reușit să salveze 2 camere ale locuinței, o anexă și locuințele din vecinătate.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Reprezentanții ISU Delta Tulcea reamintesc că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele măsuri:
- nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu lăsați ușa sobei deschisă;
- nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;
- stingeți focul pe timpul nopții;
- asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată;
- nu lăsați copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.