În această după-amiaza dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de urgență “Delta” al județului Tulcea a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul ca în localitatea Sarichioi din județul Tulcea a izbucnit un incendiu la acoperișul unei pensiuni.
Imediat către locul indicat au fost trimise doua echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Babadag și un echipaj SMURD. Ulterior, forțele au fost suplimentate cu încă un echipaj cu o autospecială de capacitate mărită din cadrul Detașamentului Tulcea.
Ajunși la fata locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta cu flacăra deschisă la acoperișul de stuf al clădirii și au intervenit imediat pentru a localiza incendiul și, mai apoi, pentru a-l lichida.
”Intervenția echipajelor de pompieri a fost una destul de dificilă, însă în mai puțin de două ore au reușit să stingă focul, pagubele incendiului fiind limitate doar la acoperișul pensiunii, care a ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 200 de mp.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
În pensiune nu se aflau turiști în momentul izbucnirii incendiului.



