În cursul zilei de azi, 4 decembrie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a primit prima serie de tablete destinate elevilor din unitățile de învățământ constănțene, prin Programul Național „Școala de acasă”.
”Azi și mâine vom primi, în total, 2.600 de tablete. Restul, până la 5.689, vor veni în scurt timp.”, a precizat Mihai Sorin, inspector școlar general al IȘJ Constanța.
Tabletele au inclusă cartelă pentru internet și au soft preinstalat pentru ”Școala de acasă”. Acum se verifică din punct de vedere cantitativ și calitativ. După finalizarea verificării, acestea vor fi distribuite.
Potrivit conducerii IȘJ, dacă vor exista defecțiuni semnalate, tabletele vor fi înlocuite, conform procedurii stabilite la nivel național.
Cele 5.689 de tablete acoperă întreg necesarul de dispozitive pentru elevii constănțeni proveniți din medii defavorizate, situație centralizată la nivelul ISJ Constanța.
Tabletele vor fi preluate de către managerii unităților de învățământ care, în baza procedurii operaționale a școlii, iar apoi le vor distribui către beneficiari.
”Acestea vor fi distribuite în cel mai scurt timp către școlile din județ, în funcție de datele transmise și centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean.”, a precizat Mihai Sorin.
Următoarea serie va ajunge la Constanța în cel mai scurt timp și, implicit, la beneficiari. Se asigură, astfel, accesul la activități de învățare online pentru toți elevii constănțeni, din unități de învățământ preuniversitar de stat, care provin din medii defavorizate și care nu dețin dispozitive electronice cu conexiune la Internet.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta