Spiridușii lui Moș Crăciun, angajați ai ISU Constanța, s-au deplasat azi la Corbu, pentru a oferi cadouri celor trei copii ai familiei Moraru. Pentru acești micuți, moșul nu a venit niciodată până acum.
Din păcate, viața a fost extrem de aspră cu ei. Mama a plecat și i-a abandonat, iar tatăl se ocupă să îi crească cum poate el mai bine.
În urmă cu câteva zile, sora cea mare, o fată de 13 ani a murit, din cauza unor probleme la plămâni, așa că pe casă se văd urme de doliu.
Cu toate acestea, micuții au fost extrem de fericiți.
Din imagini se vede clar cum aleargă către mașina echipajului de pompieri și cum se bucură de toate darurile primite. Imaginea micuței Maria Casandra, în vârstă de 5 ani, care s-a lipit practic de unul dintre pompieri, este grăitoare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta