Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(Foto) Moşul a ajuns în oraşul Ovidiu, unde a fost inaugurat Târgul de Crăciun

Published

on

În cursul serii trecute, în centrul oraşului Ovidiu, în prezenţa a sute de persoane a fost inaugurat Târgul de Crăciun şi a fost pornit iluminatul festiv de sărbători.

Pentru prima oară, Moş Crăciun a plecat special din Laponia şi a ajuns la Ovidiu aseară, în ajun de Moş Nicolae, când a fost deschis în mod oficial Târgul.

Până în momentul în care s-au aprins luminiţele şi a fost declarat deschis Târgul de Crăciun, moşul a transmis mesajul său pe un ecran uriş, amplasat în parc.

Printre altele, le-a spus copiilor că îi așteaptă pe toți în casa lui, unde împreună cu spiridușii se vor deschide cadourile.

Advertisement
usr

“În atelierul de creație, ajutați de prieteni de nădejde, vom desena, ne vom juca și vom cânta colinde! Să îmi aduceţi scrisorile voastre,  iar drept amintire a călătoriei mele la voi, vom face împreună o poză în fața șemineului! O veţi primi imediat, cadou din partea mea ! Va fi distracție mare în carusel, trenulet și alte jocuri puse la dispoziție gratuit de Primăria Ovidiu.”, a spus moşul.

După ce s-a întunecat afară, moş Crăciun şi-a făcut apariţia şi a fost întâmpinat atât de copii cât şi de părinţi. Toată zona centrală a fost împodobită festiv, iar bradul foarte înalt, adus special de la munte pentru acest moment, a fost luminat cu mii de beculeţe. Nu lipsesc nici caruselul, nici maşinuţele, nici trenuleţul şi nici jocurile.

Invitaţi speciali pentru sosirea lui Moş Crăciun au fost arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie şi mai mulţi solişti ai Coralei “Armonia”.

În cuvântul de deschidere, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra a precizat că este pentru prima oară când autorităţile au pregătit un târg de Crăciun şi le-a spus tuturor că până pe data de 20 decembrie sunt aşteptaţi în parc.

“Totul este gratis şi îi aşteptăm pe cei mici în atelierul şi în casa lui moş Crăciun. În atelier vor desena şi vor scrie scrisoarea moşului, iar apoi vor ajunge la el”, a precizat George Scupra.

Advertisement
usr

Foarte emoţionat, IPS Teodosie a spus în cuvântul său că participă pentru prima oară la o astfel de manifestare şi că este o mare bucurie să fie prezent la deschiderea Târgului de Crăciun.

Au urmat apoi câteva colinde interpretate de Corala Armonia, după care copiii s-au înghesuit în Căsuţa lui moş Crăciun, amenajată în incinta Primăriei, corp 4, unde în mod normal se află sediul Evidenţei Populaţiei.

Acolo au intrat în atelier, unde i-au scris moşului, după care au ajuns lângă Moş Crăciun, i-au dat scrisoarea şi au primit cadouri.

Este important de precizat că au fost achiziţionate nu mai puţin de 2.000 de cadouri, pentru toţi copiii şi tinerii care urmează cursurile grădiniţelor, şcolilor şi liceului din oraşul Ovidiu.

Pe lângă dulciuri, în fiecare pachet sunt câte 5 cărţi. Însă asupra cadourilor vom insista într-un alt articol.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions