Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, îi anunță pe șoferi că au început lucrările de modernizare a mai multor străzi din oraș. Prima stradă care a intrat în reabilitare este Plopilor, care va avea patru benzi trotuare, spații verzi și piste de biciclete.
„Ne-am apucat de drumuri! Strada Plopilor va avea 4 benzi, trotuare, spații verzi și piste de biciclete! Astăzi au demarat lucrările pentru modernizarea principalelor străzi din Năvodari, proiect de 19 milioane lei finanțat din fonduri europene! Vor fi reabilitate complet străzile Rândunelelor, Albinelor, Constanței, Plopilor, Nuferilor, Recoltei și Corbului! Rog riveranii de pe str. Plopilor să își recupereze bunurile aflate pe domeniul public. De asemenea, recomand conducătorilor auto să evite zona lucrărilor și să nu parcheze autoturismele pe segmentul de drum intrat în reabilitare.“, a declarat Florin Chelaru.