În cursul zilelor de joi şi vineri, inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au făcut controale pe plaja din Constanţa, din zona Faleză Nord, unde au apărut mai multe construcţii.
Pe pagina sa de Facebook, Bogdan Bola, director al ABADL Constanţa a scris că acolo se construieşte “cu voioşie”. Tot el a precizat că această plajă a fost curăţată, în urmă cu o lună de zile, iar acum este plină de gunoaie şi de materiale de construcţii.
Iată postarea:
“Dacă există cineva căruia nu-i place ceea ce creez acolo, pot spune că îmi pare rău de asta, dar nu este obligat să ne calce pragul.” Aceasta este declarația unui operator de plajă care construiește ilegal pe litoral, dată cetățenilor din zonă, încercând să-i liniștească. Ei bine, noi totuși ne-am simțit obligați să îi călcăm pragul zilele acestea….
Joi și vineri, am dispus ca inspectorii ABADL să facă mai multe controale pe plaja din zona Faleză Nord, unde se construiește cu o voioșie mai ceva ca la autostrada Pitești – Sibiu. De departe, cel mai harnic este operatorul de plajă S.C. Mega Telecom Solution unde, pe subsectorul său de plajă, am descoperit: – edificată o construcţie din lemn cu o suprafaţă aproximativă de 200 mp, două construcţii anexe cu rol de foişoare şi o construcţie pentru depozitarea dotărilor de plajă, amplasată în spatele beach bar-ului; – muncitori care lucrau la montarea/asamblarea unei terase supraînălţate din lemn şi aluminiu cu o suprafaţă de aproximativ 80 mp; – prezenţa unei structuri din lemn dispusă la aproximativ 20 de m în faţa beach bar-ului spre mare; – plaja din zona construcțiilor era plină de gunoaie și materiale de construcții, chiar dacă acum mai puțin de lună, angajații ABADL o nivelaseră și igienizaseră.
Atât pentru el, cât și pentru alți trei vecini – operatori de plajă, unde am descoperit construcții ilegale, pentru care nu dețineau acte tehnico-juridice din partea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, inspectorii noștri au acordat un termen de 72 de ore să dezafecteze toate construcţiile ilegale şi le-au pus în vedere că sectoarele de plajă trebuie să fie aduse la starea iniţială.
Așa că, ne place sau nu, ne vom revedea cu aceștia pe plajă după acest weekend, în speranța că au înțeles dorința noastră de a se respecta legea. Vorba aceluiași operator de plajă, care tot încerca să calmeze constănțenii supărați (pe bună dreptate): “dacă anul trecut lucrurile au scăpat de sub control, anul acesta vom fi asumați […]”. Asta pot și eu să i-o garantez!”, a scris Bogdan Bola.
Şi Biroul de presă al Adminsitraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral a transmis un comunicat referitor acest subiect, pe care îl redăm mai jos:
“În urma unui control efectuat pe plaja din municipiul Constanța, inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) au dat termene de remediere a neregulilor constatate și au sancționat cu avertisment verbal patru operatori de plajă, care nu respectau prevederile contractului cadru de închiriere a plajei Mării Negre.
“Din verificările efectuate în teren s-a constatat că cei patru operatori de plajă (Quick Class SRL, Mystic Beach SRL, Pantheon Management SRL și Mega Telecom Solution) nu dețineau acte tehnico-juridice din partea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru mai multe construcții ușoare de tip beach – bar sau terase, amplasate pe sectoarele de plajă pentru care au fost încheiate contracte de închiriere cu A.B.A.D.L. Menționez că pentru zona respectivă P.U.Z. –ul de amenajare a plajei Constanţa este în procedură de elaboare şi avizare”, a declarat directorul A.B.A.D.L., Bogdan Bola.
Inspectorii din cadrul S.G.A. Constanța au notificat operatorii de plajă și le-au dat un termen de 72 de ore să dezafecteze toate construcţiile ilegale şi le-au pus în vedere că sectoarele de plajă trebuie să fie aduse la starea iniţială.
Conform prevederilor art. 8 pct. 8.4 din contractul cadru de închiriere a plajei Mării Negre aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr. 454/2013, actualizat, pe sectorele de plajă se pot amplasa doar dotările prevăzute în Ordinul MDRT 1204/2010 şi cele pentru care face solicitare şi se obţine acceptul A.B.A.D.L..
Operatorilor de plajă li s-a reamintit faptul că trebuie să asigure permanent o suprafață de plajă liberă pe toată lungimea sectorului de plajă, corespunzătoare unei lățimi de 5 m de la linia apei, în vederea realizării lucrărilor de intervenție, întreținere, igienizare și ecologizare mecanizată, iar pe această suprafață de plajă se interzice amplasarea oricăror dotări de plajă.
“Având în vedere cele constatate de inspectorii SGA din cadrul A..A.D.L., solicităm tuturor operatorilor de plajă respectarea întocmai a prevederilor contractului de închiriere, în caz contrar se vor aplica prevederile art. 14 Cap. Răspunderea contractuală din contractul de închiriere”, a mai adăugat, directorul A.B.A. Dobrogea-Litoral Bogdan Bola.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta