Consilierul local al PNL Costin Avătavului, anunță că proiectul său de suflet – parcul de la Marvimex, începe să prindă contur.
„M-am întâlnit cu voi luni și mi-ați semnalat că este nevoie de igienizarea terenului care este năpădit de buruieni. În calitate de consilier local, am semnalat acest lucru persoanelor abilitate din cadrul Primăriei Constanța și ieri, o echipă de la Compartimentul Spații verzi a igienizat tot terenul. Parcul de la Marvimex este o prioritate pentru mine și știu că și pentru voi și, de aceea, o să vă țin la curent cu evoluția lui până în momentul în care îl vom vedea finalizat. Dacă mandatul trecut am bătut la uși închise pentru ca acest teren neîngrijit să fie reabilitat si sa devina primul parc al cartierului Inel 2, în ultimul an s-au făcut pași importanți pentru regenerarea acestei zone. S-a soluționat litigiul asupra terenului, iar acesta va rămâne in proprietatea primăriei cu destinația de spațiu verde. A urmat cadastrarea si intabularea lui, iar acum se lucrează la proiectul tehnic al parcului. Mai mult decât atât, cu ajutorul dumneavoastră, celor ce locuiți in zonă, am identificat si alte terenuri unde vom încerca să facem spații verzi amenajate si câteva parcări.“, a declarat Costin Avătavului.