La data de 4 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la sediul unei persoane fizice autorizate, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, bancrută simplă și bancrută frauduloasă.
Percheziția a avut loc în municipiul Constanța.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2021-2022, titularul persoanei fizice autorizate nu ar fi înregistrat în contabilitate, în tot sau în parte, operațiunile economice derulate și veniturile înregistrate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
De asemenea, nu ar fi introdus, în termenul legal de la apariția stării de insolvență, cererea de deschidere a procedurii insolvenței și ar fi falsificat evidențele contabile, în scopul fraudării creditorilor.
Totodată, în urma încheierii unui contract comercial cu persoană juridică vătămată, de la care ar fi achiziționat produse de uz agricol (insecticide, îngrășăminte, erbicide), precum și 103 tone de grâu, l-ar fi introdus în eroare pe reprezentantul acesteia.
Astfel, i-ar fi prezentat ca adevărată împrejurarea falsă că va achita contravaloarea produselor achiziționate, în realitate urmărind, încă de la debutul relației comerciale, obținerea unui avantaj material injust.
Prejudiciul cauzat persoanei juridice vătămate este de aproximativ 700.000 de lei.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală urmează a fi stabilit.
În urma efectuării percheziției, au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie și un telefon mobil.
Cercetările în acest caz sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta