Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(Foto) Polițiștii au avut azi întâlnire cu cei mici. Lecții interactive, la Constanța

Published

on

Poliția Română și Lidl continuă educația rutieră prin campania națională „Verde la educație pentru circulație”, un proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, pentru al șaptelea an consecutiv. Ediția de anul acesta a campaniei a avut loc astăzi, la ora 11:00.

La Constanța, polițiștii rutieri și-au dat întâlnire cu cei mici în parcările magazinelor Lidl din întregul județ.

Noutatea evenimentului „Verde la educație pentru circulație” de anul acesta a constat în jocul „Surprize sau amenzi?”, care i-a ajutat pe cei mici să asimileze, prin joc și premii, regulile de circulație explicate de polițiștii rutieri, oferindu-le tuturor șansa de a deveni pietoni responsabili.

Astăzi, fiecare copil cu vârsta între 4 și 10 ani a avut șansa să învețe cum să fie un pieton responsabil direct de la reprezentanții Poliției Române.

Advertisement
usr

Devenit deja tradiție, evenimentul național de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație”, inițiat de Poliția Română și Lidl, are ca scop conștientizarea în rândul celor mici, dar și al părinților, privind importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație. Proiectul își propune, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicați cei mici, să se reducă. Astfel, an de an, copiii învață de la polițiști regulile de circulație necesare pentru a fi în siguranță ca pietoni în trafic.

„Surprize sau amenzi?” – Noutatea ediției din acest an
Lecția interactivă a avut loc în parcările magazinelor Lidl, de la ora 11.00 și a constat în două sesiuni: prima parte a fost informativă, iar cea de-a doua practică, pentru ca cei mici să aplice noțiunile învățate. Așadar, în cadrul sesiunii informative, cei mici au aflat de la polițiști toate informațiile despre cele mai importante reguli de circulație pentru ei, și totodată cât de important este să fie atenți la trafic.

Cea de-a doua parte, dedicată educației prin joc, a venit anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul Surprize sau amenzi? Astfel, după ce polițistul le-a explicat copiilor și părinților regulile de circulație, le-a adresat participanților întrebări. Aceștia au apreciat răspunsurile printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care oferă informațiile corecte și cu „Amendă” pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile, încurajându-i pe cei mici să revină cu răspunsul bun. La finalul lecției, toți copiii au primit premii și au fost declarați „absolvenți” ai cursului.

„Un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea copiilor îl reprezintă conștientizarea de către aceștia, pe termen lung, a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație, conduită ce se naște și se dezvoltă prin activități educative, încă de la vârste fragede.” chestor de poliție Florentin BRĂCEA, director DIRECȚIA RUTIERĂ POLIȚIA ROMÂNĂ

„Prin Verde la educație pentru circulație, ne-am implicat activ în transmiterea informațiilor esențiale către copii și părinți despre cum să fii un pieton responsabil, pentru că noi credem cu tărie că educația, sub toate formele sale, contribuie substanțial la un viitor mai bun. Am demarat acest program în 2012, a fost printre primele noastre proiecte de responsabilitate socială și de atunci vedem cum crește, de la ediție la ediție, alături de partenerii noștri de la Poliția Română. Așadar, pe 28 septembrie așteptăm cât mai mulți copii în parcările magazinelor Lidl din țară”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions