Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

(FOTO) RAJA a premiat tinerii artiști în cadrul Concursului de Pictură și Desen “Apa este Viață”

Published

on

premiere raja

Un alt an, o altă călătorie artistică ajunge la final. Concursul de pictură și desen Apa este Viață! a reunit și de această dată, într-un spațiu virtual plin de culoare și imaginație, sute de copii și tineri talentați.

La sediul companiei RAJA SA a avut loc ieri, 3 aprilie, ceremonia de premiere a participanților la Concursul de Pictură și Desen Apa este Viață! – 2024, un eveniment devenit deja tradițional cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.

Fericire, emoție, speranță, sunt doar câteva cuvinte din amalgamul de trăiri simțite pe parcursul decernării premiilor! Pe scurt, am stat față în față cu viitorul, care sună bine!!! Tema propusă anul acesta de ONU – APA PENTRU PACE, a fost reflectată în fiecare ilustrație prezentată de către elevi. Am cunoscut creatorii unor lucrări unice, care au reușit să transmită prin originalitatea lor mesaje puternice, speranță, determinare și implicare în lupta pentru menținerea păcii pe pământ, încurajând un comportament responsabil față de apa noastră comună și față de lumea în care trăim.

Acțiunea nu a fost doar o celebrare a talentului și creativității, ci și un moment de reflectare asupra angajamentului nostru comun față de mediul înconjurător și de nevoia de a proteja și conserva resursele naturale pentru generațiile viitoare.

Advertisement
usr

Copiii au fost însoțiți de părinți, bunici, frați și prieteni, toți mândri de realizările micilor artiști și dornici să împărtășească experiențele și peripețiile din cadrul competiției.Tinerii au fost profund impresionați de faptul că au fost selectați dintre atâția alți concurenți talentați, recunoscând astfel efortul și dedicarea tuturor participanților și organizatorilor în acest eveniment remarcabil. Fiecare cuvânt de mulțumire a fost însoțit de zâmbete largi și de ochi strălucitori, ce au reflectat satisfacția copiilor față de recunoașterea valorii lor în cadrul competiției. Aceștia au apreciat importanța și impactul pe care participarea la un astfel de concurs le-a avut în dezvoltarea lor artistică și personală.

Premiile au fost oferite de directorul general al societății, Aurel Presură, care a apreciat energia pozitivă de nedescris pe care cei mici o emană: “Mi-am amintit că și copiii mei când veneam obosit și îmi arătau desenele lor îmi trecea imediat oboseala. Mă bucur să simt din nou această energie pozitivă, care îmi dă încredere în viitor. Dacă ,,astăzi” prin creațiile lor au  demonstrat că se implică și că le pasă, noi ceilalți, avem certitudinea că  vom avea un  ,,mâine”  mai sigur! La RAJA copiii sunt oricând bineveniți. Vă așteptăm în vizită la noi să aflați mai multe despre apa potabilă, să descoperiți eforturile care se fac permanent, dar și câtă tehnologie se folosește pentru a aduce apa la robinet”.

Pentru fiecare categorie de vârstă au fost acordate câte trei premii și câte 3 mențiuni pentru fiecare categorie de vârstă astfel: locurile I – laptopuri, locurile II – tablete, locurile III – console Nintendo, mențiuni – vouchere la librăria Cărturești. Ca în fiecare an,  RAJA SA a oferit și câte o mențiune specială.

Dorim să subliniem faptul că, în ochii noștri, toți copiii care au participat sunt câștigători. Efortul, creativitatea și dedicarea lor sunt demne de toată admirația!

Chiar dacă nu toți participanții au fost premiați, vrem să îi asigurăm că fiecare efort contează și că vor avea mereu șansa de a fi recunoscuți pentru talentul lor în viitoarele concursuri. Juriul nostru a avut o misiune extraordinar de dificilă în a decide care lucrări vor fi premiate, ținând cont de numeroși factori implicați. În afară de creațiile votate de către public, care au fost ulterior supuse jurizării, am avut ocazia să apreciem multe alte materiale artistice care, în mod absolut meritat, ar fi putut fi premiate. Fiecare detaliu și fiecare nuanță reflectă pasiunea și devotamentul copiilor pentru tema concursului și pentru artă în general. Din păcate, numărul limitat de premii nu a permis să recompensăm toate desenele și picturile extraordinare care ne-au impresionat.

Advertisement
usr

Îi felicităm pe toți participanții și ne exprimăm recunoștința față de efortul lor și față de sprijinul tuturor celor implicați, părinți, profesori, prieteni, care au susținut și încurajat prezența copiilor pentru promovarea valorilor ecologice și artistice.

Reamintim câștigătorii concursului Apa este viață! – ediția 2024, pentru ambele categorii de vârstă:

  • Locul I –Panainte Sara Ștefania – 8 ani/Dragulin Dragoș Marius – 15 ani
  • Locul II –Ștefănescu Andreea Camelia – 8 ani/Bobe Ioana Alina – 15 ani
  • Locul III – Glonț Ștefania Beatrice – 11 ani/Pocora Iustinian – 13 ani
  • Mențiune 1 – Nițu Andy – 10 ani/Ioniță Mirela Petruța – 14 ani
  • Mențiune 2 – Simionescu Sorana Ilinca – 11 ani/Vecerdea Ariana Maria
  • Mențiune 3 – Banu Daria Alessia -10 ani/Amzu Antonia Teodora – 13 ani
  • Mențiune specială – Ulmeanu David Andrei – 10 ani/MangoianuSara Maria – 12 ani

premiere raja

premiere raja

premiere raja

premiere raja

premiere raja

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions