Nervi întinși la maxim în parcarea centrului comercial Tom – Carrefour. Un șofer, întâmplător inspector la Protecția Consumatorului venit în misiune de serviciu, a fost agrest fizic și verbal. Din filmarea incidentului, reiese că agresorul i-ar fi reproșat inspectorului OPC că a blocat calea de ieșire din parcare. În realitate, așa cum atestă fotografiile, zona era marcată pentru parcarea autoturismelor, aceasta fiind destinația stabilită de administrația centrului comercial.
Horia Constantinescu, inspectorul șef al CJPC Constanța, a anunțat că un coleg al său a fost agresat în timpul unui control efectuat la un centru comercial din municipiul Constanța.
“Unul dintre colegii mei prezent la control a fost lovit și înjurat în parcare pentru că un domn își imagina că trebuie să treacă peste locul în care acesta avea parcată mașina. L-am îndrumat către medicină legală și în zilele următoare, în funcție de disponibilitatea colegilor din poliție, să depună plângere. Când a parcat colegul nostru eroul în cauză nu am mai putut face la fel de ușor manevrele de a iesi și din locul de parcare”, a declarat Horia Constantinescu despre acest caz.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta