În perioada 2-3 februarie 2021, în Poligonul Capu Midia, au fost executate trageri reale de luptă cu sistemele de artilerie reactivă LAROM, în cadrul exercițiului “Viforul 21.11”.
Militarii au executat foc pe ținte la suprafața apei, cu muniție de calibrul 160 mm, la o distanță de peste 16.000 de metri de țărm, în largul mării. Un element de noutate a constat în efectuarea tragerilor cu rachete LAR MK-4 pe timp de noapte, Capu Midia fiind unul dintre poligoanele din țară unde se pot executa trageri atât ziua, cât și noaptea.
Locotenet-colonel Adeline-Cristinel Arghire, comandant Batalionul 83 LAROM “Bogdan I” a transmis la finalul misiunii:
“Noi suntem pregătiți să executăm tragerile în orice condiții, indiferent de timp, anotimp, starea vremii. Observarea, corectarea și evaluarea efectului la țintă s-au executat cu senzorii din cadrul Batalionului 84 Asigurare Date. Am avut în intenție să executăm și observarea din elicopter, numai că nu ne-au permis condițiile meteo”.
Scenariul exercițiului a presupus respingerea unui desant maritim al inamicului.
“Situația tactică a presupus desfășurarea unui marș pe roți din garnizoana de dislocare la pace Bârlad, în zona de manevră a artileriei din Poligonul Capu Midia pentru a asigura sprijinul cu foc al forțelor proprii pentru apărarea aliniamentului în scopul respingerii forțelor inamicului.”, a declarat, la finalul operațiunii, căpitan Oana-Marilena Olinici, șef operații și instrucție în cadrul Batalionului 83 LAROM “Bogdan I”.
Pe parcursul tragerilor, militarii au fost monitorizați de personalul Poligonului Complex de Trageri Capu Midia care a asigurat siguranța perimetrului în care a fost desfășurată misiunea.
“Ce presupune acest lucru? În primul rând siguranța navală, pentru că suntem răspunzători să nu avem ambarcațiuni în sectorul de tragere și, în al doilea rând, siguranța terestră. În funcție de bătaia fiecărei categorii de tehnică noi asigurăm măsurile de siguranță. Dacă sunt cu bătaie mare, peste 20, peste 30 de kilometri, apelăm la Statul Major al Forțelor Navale, care ne sprijină cu nave maritime.”, a declarat colonelul Viorel-Eugen Bitan, comandantul Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu”.
Potrivit lt. Anca Medrea,ofițer de Informare și Relații Publice, pentru exercițiul tactic au fost dislocați circa 50 de militari din cadrul Batalionului 83 LAROM “Bogdan I” cu peste 10 mijloace tehnice.