Inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă seria controalelor la unitățile de alimentație publică din municipiu. Astăzi, inspectorul șef al OPC Constanța a făcut publice datele unui control efectuat la o măcelărie care își desfășura activitatea în cartierul Tomis III din municipiu.
Horia Constantinescu OPC informează că societatea a primit amendă de 10.000 de lei pentru proceduri periculoase, depozitare necorespunzătoare și produse expirate. De asemenea, șeful OPC Constanța declară că au fost retrase de la comercializare și distruse peste o tonă de carne și produse din carne. Unitatea de alimentație publică a fost închisă de inspectorii OPC până la remedierea deficiențelor constatate.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!