Deși societatea de salubritate din Mangalia are un serviciu special de ridicare a deșeurilor inerte (moloz și alte resturi de la lucrările de renovare și construcții), unii dintre cetățeni continuă să le arunce la tomberoane sau, mai rău, pe terenuri aflate la marginea orașului. Din păcate, acest prost obicei face extrem de rău mediului înconjurător și imaginii orașului. Mai mulți cetățeni din Mangalia au surprins imagini cu un adevărat depozit de deșeuri din construcții. Printre cei care au semnalat acest lucru se numără și consilierul local Menabit Ozghiun, care atrage atenția Gărzii de Mediu că la marginea Mangaliei sunt săpate gropi unde sunt depozitate deșeuri din construcții (inclusiv azbest) și alte deșeuri periculoase pentru mediu, apoi sunt acoperite cu un strat de pământ. Consilierul local spune că terenurile pe care se aruncă deșeurile sunt parte proprietatea municipalității, dar și proprietăți private.
Referitor la aceste imagini, reprezentanții Primăria au declarat pentru Ordinea.ro că, din păcate, persoane fizice, dar și juridice, nu vor să plătească la societatea de salubrizare și aruncă deșeurile din construcții fie la ghenă, fie la marginea orașului pe terenuri private sau ale municipalității. Reprezentanții Primăriei au spus că problema este cunoscută de autoritatea locală. De altfel, polițiștii locali din Mangalia dau amenzi constant persoanelor care aruncă molozul la voia întâmplării. Spre exemplu, în urmă cu câteva zile, un cetățean a fost filmat și amendat pentru că a aruncat deșeuri din construcții la ghena de gunoi (lucru interzis). El a fost pus să-și ia molozul înapoi și să-l ducă acasă.
Situația aruncării deșeurilor din construcții a fost semnalată și de primarul Cristian Radu. El a postat pe Facebook un mesaj în care spune că, în urma numeroaselor sesizări privind modul necivilizat în care unii cetățeni înțeleg să elimine deșeurile menajere, a solicitat intensificarea controalelor și sanctionarea fermă a abaterilor constatate.
Advertisement
„Scopul nostru este să avem un oraș curat, nu să dăm amenzi, dar, din păcate, suntem nevoiți să luăm și astfel de măsuri. Spre exemplu, un cetățean a fost surprins, recent, de Poliția Locala aruncând saci de gunoi pe domeniul public. Ca urmare, respectivul a fost amendat, conform legii, iar sacii de gunoi i-au fost returnați la poarta casei. Vom continua astfel de acțiuni si voi propune creșterea cuantumului amenzilor pentru toți cei care arunca gunoiul pe domeniul public, în loc sa încheie contracte cu firma de salubrizare. Oamenii s-au obișnuit să arate cu degetul către primar dacă este mizerie pe stradă, dar trebuie să înțelegem că primarul este cel care face curățenie și noi, toți, trebuie să o menținem.“, a scris Cristian Radu.