Conecteaza-te cu noi

Actual

Fregata ”Regele Ferdinand” primește vizita reprezentanților Casei Regale a României

Published

on

Portul militar Constanța va fi gazda unui eveniment inedit, care va avea loc vineri, 15 iunie 2018. După încheierea călătoriei de la București la Constanța cu Trenul Regal, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria se vor întâlni cu marinarii militari și vor vizita fregata ”Regele Ferdinand”.

Cu acest prilej, distinșilor oaspeți le vor fi prezentate misiunile executate de militarii din Forțele Navale, precum și proiectele de dezvoltare ale Marinei Militare Române pe termen mediu și lung. Călătoria Trenului Regal în Dobrogea se înscrie în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 140 de ani de la revenirea ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră la Patria-Mamă (1878-2018), dar marchează și 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă – Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions