Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Gâju și Vrabie, bani cu nemiluita de la Guvernul Orban

Published

on

Primăria Cumpăna, condusă de PSD-ista Mariana Gâju, a primit o căruță de bani de la Guvernul liberal condus de Victor Orban. În total, UAT-ul condus de Mariana Gâju, care conduce Primăria de 20 de ani, a decontat de la Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației 2.299.571 de lei. Banii reprezintă plata solicitărilor depuse de unități administrativ-teritoriale, în perioada 22 – 29 noiembrie 2019, pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru obiectivele de investiții, finanțate prin cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Potrivit unui tabel publicat pe site-ul MLPDA, campioană la decontări este unitatea administrativă condusă de Valentin Vrabie – Medgidia, care a primit în total 2.756.837 de lei. Cârcotașii ar putea spune că este normal ca municipiul Medgidia să primească atât de mulți bani, în condițiile în care primarul orașului este membru PNL.  În lista deconturilor făcute de MLPDA se mai află și Consiliul Județean Constanța, care a primit aproape un milion de lei.

Amintim că Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat, săptămâna trecută, documentele pentru plata a peste 608 milioane de lei, reprezentând solicitările depuse de unități administrativ-teritoriale, în perioada 22 – 29 noiembrie 2019, pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 1.032 de obiective de investiții, finanțate prin cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). 25 dintre acestea sunt primării din județul Constanța . Alte UAT-uri mai au de așteptat până când specialiștii ministerului vor verifica dacă lucrările pentru care au cerut decontarea cheltuielilor sunt executate conform proiectului. De altfel, Ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice a anunțat că în urma controlului efectuat în cadrul programelor PNDL 1 și PNDL 2, zeci de lucrări nu vor fi decontate de Guvern, în urma unor nereguli descoperite.

„În perioada 7 – 18 ianuarie, Ministerul Lucrărilor Publice a continuat verificarea lucrărilor publice. Au fost verificate 139 de UAT-uri, din 8 județe, cu o valoare totală a decontărilor de 320 de milioane de lei, iar dintre acestea au fost găsite 19 solicitări neconforme, cu o valoare de 10 milioane de lei. (…) Pentru PNDL 2 am avut în control 1.282 de solicitări, au fost 43 neconforme cu o valoarea de 27 de milioane de lei iar 18 au fost retrase în mod voluntar cu o valoare de 10 milioane de lei. În total în urma acestui control au fost găsite în neregulă lucrări în valoare de 53 de milioane de lei, care vor fi retrase de la plată”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Lista cu primăriile din județul Constanța care au primit fonduri prin PNDL, în 23.01.2020, este următoarea:

Advertisement
usr

1.355.880 de lei – COGEALAC

413.342 de lei – CUMPANA

2.227.911 de lei – MEDGIDIA

31.644 de lei – 23 AUGUST

1.115.827 de lei – COBADIN

Advertisement
usr

56.537 de lei – CRUCEA

1.173.756 de lei – CUMPANA

824.555 de lei – GRADINA

989.809 de lei – Consiliul Județean CONSTANTA

182.099 de lei – MIRCEA VODA

Advertisement
usr

766.381 de lei – VALU LUI TRAIAN

118.094 de lei – VALU LUI TRAIAN

828.988 de lei – ADAMCLISI

73.785 de lei – BĂNEASA

293.914 de lei – BĂNEASA

Advertisement
usr

1.499.572 de lei – CRUCEA

410.986 de lei – CUMPĂNA

714.829 de lei – CUMPĂNA

2.118.984 de lei – GÂRLICIU

57.323 de lei – GRĂDINA

Advertisement
usr

359.728 de lei – GRĂDINA

175.709 de lei – LIMANU

612.767 de lei – MIHAIL KOGĂLNICEANU

261.668 de lei – MUNICIPIUL MEDGIDIA

65.635 de lei – MUNICIPIUL MEDGIDIA

Advertisement
usr

201.623 de lei – MUNICIPIUL MEDGIDIA

323.051 de lei – OLTINA

478.350 de lei – ORAŞ HÂRŞOVA

679.307 de lei – ORAŞ NĂVODARI

479.763 de lei – ORAŞ OVIDIU

Advertisement
usr

1.104.179 de lei – OSTROV

825.691 de lei – PEȘTERA

68.068 de lei – POARTA ALBĂ

122.934 de lei – POARTA ALBĂ

1.025.373 de lei – POARTA ALBĂ

Advertisement
usr

785.400 de lei – SĂCELE

35.307 de lei – SILIŞTEA

1.295.077 de lei – SILIŞTEA

363.530 de lei – TOPALU

716.621 de lei – VALU LUI TRAIAN

Advertisement
usr

Lista completă a UAT-urilor carer au primit bani poate fi consultată aici:

Download (XLS, 147KB)

Surse foto: flickr.com, Facebook

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions