În cursul zilei de azi, patronul fostului restaurant Beirut, din Constanța, dispărut în momentul în care instanța de judecată îl condamnase definitiv, a fost depistat în municipiul Cluj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu, el urmează fi încarcerat în cea mai apropiată unitate de detenție.
George Karam era dat în urmărire națională. El are de executat o pedeapsă de 8 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare.
Fusese dat în urmărire națională dat fiind faptul că, în seara de 19 noiembrie a.c., s-a primit, din partea instanței, mandatul de executare a pedepsei de 8 ani de închisoare, pe numele lui.
Imediat după primirea mandatului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au demarat activitățile de căutare la adresa de domiciliu de pe raza orașului Ovidiu, dar și pe raza municipiului Constanța.
El se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar și avea interdicție de a părăsi țara, fiind dat în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Reamintim că, în anul 2014, în urma unui teribil incendiu 3 tinere angajate în club, (Mihaela Tucă și Nicoleta Vasilițeanu – dansatoare – și solista vocală Nicoleta Cengher) și-au pierdut viața.
Anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a lui George Karam, patronul restaurantului Beirut, pe 5.08.2015, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă – una în formă agravată, a infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora – forma agravată, a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, a infracţiunii de construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, a infracţiunii de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi a 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta