Conecteaza-te cu noi

Actual

George Măndilă: „Echipa OMD Mamaia – Constanța se consolidează pentru a răspunde ambițioaselor obiective de promovare“

Published

on

omd mamaia constanta

Odată cu încheierea sezonului estival, Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a început deja demersurile pentru dezvoltarea unei ample strategii de promovare, care va fi implementată pe parcursul următoarei perioade. În acest context, asociația, care a funcționat de la înființare cu personal limitat, anunță consolidarea competențelor echipei prin adăugarea unui nou membru, care va ocupa funcția de Specialist în relații publice. Decizia pentru recrutarea de personal pentru postul vacant vine ca răspuns direct la nevoia organizației de a gestiona un volum crescut de activități și evenimente planificate pentru sezonul care urmează. Prin angajarea unui expert cu experiență în domeniul comunicării, OMD Mamaia-Constanța își propune să atingă un nivel ridicat de eficiență atât în gestionarea campaniilor de imagine și promovare, cât și în relațiile cu stakeholderii și mass-media.

„Misiunea de a promova o destinație precum Mamaia, perla litoralului și cea mai îndrăgită stațiune din România, vine cu o mare responsabilitate. Întreaga zonă Mamaia – Constanța merită să fie prezentată în toată splendoarea, cu tot ce are mai bun de oferit vizitatorilor. În această direcție se concentrează eforturile noastre și ne-am angajat să creăm o echipă de elită, împreună cu care să îndeplinim cât mai bine această promisiune.”, a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.

Poziția de Specialist relații publice în cadrul organizației a fost ocupată în urma desfășurării unui concurs anunțat public, la începutul lunii septembrie. Aplicanții, care au îndeplinit criteriile de studii, competențe și experiență specifică au susținut evaluarea constând într-o probă scrisă și un interviu. Oana Silviana Crăciun a fost persoana selectată pentru ocuparea postului, pe o perioadă nedeterminată, după parcurgerea tuturor etapelor procesului. Cu o carieră jurnalistică de 15 ani, în presa scrisă, radio și televiziune și competențe extinse în domeniul relațiilor publice, Oana Crăciun va fi, de acum înainte, persoana responsabilă de gestionarea comunicării OMD Mamaia-Constanța. Promovarea destinației turistice nu este primul său contact cu această industrie. Bazându-se pe experiența care îmbină jurnalismul de călătorie și acreditarea ca ghid național, cea mai nouă membră a echipei OMD își propune să implementeze o strategie de comunicare, care să integreze cele mai bune practici, din ambele domenii.

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a fost înființată printr-o asociere între Primăria Municipiului Constanța și trei patronate din turism, cu scopul de a gestiona activitățile de promovare și management turistic pentru stațiunea Mamaia și municipiul Constanța. Pe parcursul sezonului estival 2023, asociația a organizat și a susținut desfășurarea mai multor evenimente, care s-au bucurat de participarea câtorva zeci de mii de turiști și constănțeni.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions