Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

George Muhscină a renunțat și la șefia grupului PNL din CJ Constanța. Urmează plecarea din rândul liberalilor?

Published

on

George Muhscină, ales consilier județean dar și președinte al PNL Organizația municipală Constanța, a renunțat la funcția de la partid de puțin timp și, se pare să face pași înapoi și în ceea ce privește celelalte funcții pe care le deține. Astăzi, spre exemplu, un anunț al PNL Constanța referitor la o conferință de presă ne-a lămurit acest aspect. Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, organizează, mâine, conferință de presă. Alături îi sunt vicepreședintele liberalilor de la nivel național, Victor Paul Dobre și… liderul grupului liberalilor din CJ Constanța, Marian Iordache. Ups, liderul consilierilor PNL din CJC era George Muhscină.

Bogdan Huțucă nu a răspuns apelurilor venite din partea “Ordinea.ro”, însă Marian Iordache a confirmat bănuielile noastre.

“Muhscină a renunțat la șefia grupului PNL din Consiliul Județean Constanța și conducerea partidului m-a desemnat pe mine. Foarte probabil, domnul președinte va lămuri acest aspect mâine, în conferința de presă. Domnul Muhscină a renunțat la aceste funcții din cauza unor probleme personale, de sănătate, după cum bine știți”, a spus Marian Iordache pentru ziarul nostru.

Întrebat dacă va renunța și la mandatul de consilier, Iordache ne-a răspuns: “Nu știu, dar posibil ca în viitor să renunțe și la acesta.”

Advertisement
usr

George Muhscină nu a răspuns apelurilor telefonice venite din partea “Ordinea.ro”.

Teoretic, conform listei pe care PNL Constanța a depus-o la Biroul Electoral, următorul pe lista – în cazul în care George Muhscină ar renunța și la mandatul de consilier – ar fi Geanina Topolov.

Marian Iordache este fostul primar al municipiului Medgidia, actual consilier județean și consilierul personal al primarului orașului Cernavodă, liberalul Livu Negoiță.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions