Marea Neagră reprezintă pentru sistemul energetic naţional o oportunitate şi rolul nostru este să capitalizăm aceste oportunităţi şi, de aceea, la nivelul ministerului lucrăm la o lege care să reglementeze foarte bine producţia de energie eoliană din offshore, a declarat, miercuri, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.
“Revin la investiţii – în ceea ce priveşte exploatarea surselor indigene, pe care le avem la îndemână noi, la nivel naţional – şi un exemplu bun – atunci când există voinţă şi consens politic: am văzut noua lege offshore cum a trecut într-un mod foarte rapid prin Parlament, într-un mod în care pun în echilibru interesele statului român şi interesele investitorilor în hidrocarburi în Marea Neagră – şi sper să fim capabili să realizăm un cadru legislativ cel puţin la fel de echilibrat şi la fel de bun şi pentru investiţiile în offshore wind pentru că, am declarat şi o să mai declar lucrul acesta: cred că Marea Neagră reprezintă pentru sistemul energetic naţional o oportunitate, iar rolul nostru este să capitalizăm aceste oportunităţi şi, de aceea, la nivelul ministerului lucrăm la o lege care să reglementeze foarte bine producţia de energie eoliană din offshore. Avem foarte multe proiecte, ne focusăm foarte mult pe investiţii, soluţii pentru criza preţurilor şi ţinem în continuare relaţia cu toţi partenerii instituţionali, ANRE-ul (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei , n.r.) şi ministere”, a menţionat George Niculescu, la evenimentul “Energy Strategy Summit 2022 – Să construim lanţurile valorice!”.
În opinia sa, investiţiile sunt foarte importante în această perioadă pentru a depăşi provocările cu care se confruntă sistemul energetic naţional.
“În ciuda ultimelor provocări cu care se confruntă sistemul energetic naţional – şi mă refer aici nu doar la criza din Ucraina, ci eram în plin proces de tranziţie – şi nu trebuie să ne abatem de la acest proces al tranziţiei, indiferent de ce se întâmplă în juriul nostru, criza preţurilor la energie, conflictul din Ucraina, la Ministerul Energiei suntem determinaţi să găsim cele mai bune soluţii pentru a ne continuă proiectele, pentru a continua procesul de tranziţie – nu vrem să ne oprim absolut deloc din demersurile noastre – şi să căutăm în continuare oportunităţi şi soluţii pentru a depăşi şi criza preţurilor la energie cu care ne confruntăm în această perioadă. Putem să facem lucrurile acestea prin investiţii. Din punctul meu de vedere, investiţiile sunt foarte importante în această perioadă pentru a depăşi toate aceste provocări. S-a tot vorbit şi vreau să trec în agenda nivelul fără precedent până acum al fondurilor disponibile, atât din PNRR, cât şi din Fondul de Modernizare, sume care stau la dispoziţia investitorilor pe tot lanţul din sistemul energetic (producţie, transport, distribuţie).
Totodată, el a precizat că există un “nivel fără precedent al fondurilor disponibile pentru investiţii, bineînţeles cu accent preponderent pe energia regenerabilă”.
“Vorbim despre call de proiecte – pe 30 iunie se lansează pentru capacităţi de stocare, deci şi flexibilitate în ce priveşte sistemul energetic naţional, în concluzie, nivel fără precedent al fondurilor disponibile pentru investiţii, bineînţeles cu accent preponderent pe energia regenerabilă. Criză din Ucraina le-a demonstrat tuturor statelor în special din sud-estul Europei că depindem în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale şi ţiţei de un furnizor – şi lucrurile acestea trebuie să se schimbe în viitorul apropiat şi noi facem eforturi considerabile pentru a schimbă această situaţie – şi de a ne diversifică sursele de aprovizionare precum şi rutele prin care ne aprovizionăm cu gaze naturale şi cu ţiţei”, a completat oficialul ministerial conform agerpres.ro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta