George Simion are dosar penal pentru că a condus cu permisul suspendat, au declarat sursele G4Media. Liderul partidului extremist AUR a făcut accident, în luna aprilie a acestui an, în Buzău, după cum rezultă din dialogul lui Simion cu polițiștii, vineri dimineață, în timpul unui scandal din Piața Victoriei.
În timpul accidentului produs de Simion o persoană a fost rănită, au confirmat pentru G4Media surse judiciare. Dosarul penal deschis în urma rănirii persoanei respective a fost clasat pentru că victima nu a depus plângere, au mai explicat sursele G4Media. Simion a rămas însă cu permisul suspendat din cauza accidentului propriu-zis.
În timpul scandalului de vineri dimineață, din Piața Victoriei, unul dintre polițiști a fost agresat de George Simion, conform surselor G4Media, în acest sens fiind sesizată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor pentru o posibilă faptă de ultraj.
Simion a avut, în această dimineață, o primă reacție după ce a fost luat pe sus de mascați, noaptea trecută, și dus din Piața Victoriei, acolo unde AUR avea amplasat un autocar pe care autoritățile au vrut să îl ridice. Automobilul servea drept recuzită pentru protestul pe care AUR vrea să îl organizeze în weekend, împotriva exploziei facturilor. Simion a fost invitat să meargă la poliție să dea declarații privind amplasarea autocarului în Piața Victoriei, însă a refuzat, așa că a fost dus cu forța.
„Toată schema a fost să ne dea jos din autocar, să mă ducă sub pretexte false la poliţie. Pentru că am o ordonanţă de clasare din august despre care acum am aflat. Toată schema loe a fost să ne scoată din autocar cu forţa, cu mascaţii, cu jandarmii. Asta voiau să facă cu jandarmii ca să elimine protestul de aici”, a spus liderul AUR, George Simion, după ce a fost dus la Poliţie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta