Conecteaza-te cu noi

Politica

George Simion se delimitează din SUA de Călin Georgescu

Published

on

calin georgescu george simion

Aflat la Washington, unde a participat la învestirea lui Donald Trump, George Simion a spus că are puncte unde gândește diferit față de Călin Georgescu. Într-un interviu acordat Antena 3, el a oferit exemplul bazelor americane din România, în special cea de la Kogâlniceanu, de unde Călin Georgesuc a spus că SUA vor ataca Rusia.

Într-un interviu pentru televiziunea Antena 3 CNN Simion a spus că și-ar dori „și mai multe” baze militare americane pe teritoriul țării.

„Americanii au o bază la noi și vorbea despre ea, niște termeni care nu sunt nici în acord cu NATO, nici în acord cu partenerii americani, în sensul în care vor să atace Rusia prin baza noastră. Să mă înțelegeți corect, eu nu sunt un apărător al domnului Georgescu. Am văzut că are mulți avocați”, a spus George Simion, potrivit sursei citate.

El a subliniat apoi că are și opinii diferite față de Călin Georgescu.

„Eu susțin că trebuie să avem alegeri libere, alegeri corecte și trebuie să respectăm voința românilor. Nu toate ideile noastre corespund cu ideile domnului Georgescu. (…) Noi ne-am dori mai multe baze NATO, nu doar baze americane în România, avem nevoie de securitate, avem nevoie să întărim actualele acorduri de securitate care au fost încălcate de către Rusia”, a declarat liderul AUR.

Vă reamintim că, prin declarații publice, Călin Georgescu s-a exprimat de mai multe ori împotriva bazelor NATO din România. De exemplu, într-un interviu recent pe care l-a dat podcasterul american Shawn Ryan, el a spus că România va fi folosită ca „poartă de intrare în război” cu Rusia, iar în ceea ce privește baza militară Mihail Kogălniceanu, Georgescu a spus că este „destinată unui atac împotriva Rusiei”. Ulterior, mai multe instituții au dezmințit afirmațiile lui.

foto: evz.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions