Grupul de Inițiativă Civică “Cernavodă Împreună” desfășoară, în această perioadă, mai multe acțiuni umanitare, nevoiașii din orașul Cernavodă fiind ajutați să treacă mai ușor peste criza economică și financiară cauzată de pandemia de coronavirus de câțiva oameni inimoși.
“Cernavodă Împreună” este un grup de inițiativă locală format din voluntari, fără afiliere politică sau scop patrimonial.
Iată câteva imagini de la acțiunile oamenilor minunați din Cernavodă:
Și acesta nu este singurul exemplu pe care îl putem oferi în această acțiune civică.
În data de 12 mai, oamenii cu suflet mare din Cernavodă anunțau ca o primă veste bună și implicarea în bunul mers al activităților școlare online. “Cernavodă Împreună” se ocupă de încărcarea cartelelor de date pentru echipamentele primite până acum de cadrele didactice de la Scoala nr. 2 din oraș.
Astfel, o parte dintre copiii care nu au deloc acces la cursurile online vor rămâne în contact cu școala, anunțau cei de la Cernavodă Împreună pe pagina de Facebook.
“Încă mai este nevoie de multe telefoane sau tablete așa că, daca puteți ajuta, vă rugăm să luați legatura cu noi sau direct cu profesorii pe care îi cunoașteți. Continuăm cu strângerea de fonduri pentru tablete noi și de colectarea tabletelor second hand. (…) NE ȚINEM DE CUVÂNT și ne asociem cu oameni care gândesc la fel și nu au dublu limbaj. Constatăm zilnic că aceștia sunt din ce în ce mai rari. Ei încă existș și ne bucurăm să îi avem alături. Folosim fotografii – testimonial ca dovadă ca acțiunea a avut loc și pentru a arăta donatorilor cum se folosesc banii. Fotografiile din campanie sunt o practică des folosită de multe ONG-uri și nu pot fi considerate o aroganță sau o infatuare de nimeni întreg și integru. NU am primit și NU am solicitat sprijin politic! NU facem campanii politice mascate! Ganduri bune!”, este apelul pe care coordonatorii platfomei civice din Cernavodă îl lansează în această campanie.
NOTĂ! “Cernavodă Împreună” este un grup de inițiativă locală format din voluntari, fără afiliere politică sau scop patrimonial. Ideea acțiunilor caritabile există de mult, dar a prins viață odată cu apariția crizei Covid 19 care a amplificat nevoile populației aflate deja la nivelul minim de supraviețuire. Așadar, am început prin a strânge fonduri și a livra ajutor umanitar constând în produse alimentare de baza și produse igienice bătrânilor fără aparținători și familiilor de zilieri cu mulți copii care nu mai au resurse, în această perioadă de criza. Cadrul legal ne este asigurat de Fundația Comunitară București și facem voluntariat și pentru Crucea Roșie, Filiala Constanța. În acest parteneriat, au fost ajutate, până acum, peste 250 de persoane și ne dorim să continuăm. Pentru acest lucru, coordonatorii echipei fac apel la oamenii care doresc să ajute, anonim sau la vedere, cu donații în bani sau produse sau cu orice cred ca ar fi de ajutor.