Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist al României, împlinește azi 60 de ani! Actualul manager al Farul s-a născut la Săcele (județul Constanța) la 5 februarie 1965. Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986. În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).
A început fotbalul la Farul, iar în iarna 1986/1987, a fost împrumutat de la Sportul Studențesc la Steaua. Imediat după Revoluție a plecat la Real Madrid, iar a mai evoluat la Brescia, Barcelona, și Galatasaray. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale. Cu România a fost prezent la trei ediții ale Campionatului European (1984, 1996, 2000) și tot atâtea ale Campionatului Mondial (1990, 1994, 1998). A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori.
Sursa text: stiripesurse.ro, Sursa foto: capturăvideo