Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Grav accident rutier în județul Tulcea cu patru victime dintre care două încarcerate

Published

on

accident somova

Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Tulcea

Astăzi, 11 iunie 2023, în jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

În urma deplasării la fața locului, pe DN22 – E87, relația Mineri – Somova, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbați de 22 și 61 de ani. Totodată, în urma cercetării la fața locului, s-a stabilit faptul că în evenimentul rutier a mai fost implicat un autoturism care a fost avariat ușor, condus de către un bărbat în vârstă de 25 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 22 de ani,  rănirea ușoară a unei pasagere din autoturism, în vârstă de 18 ani. De asemenea, șoferul din cel de-al doilea autoturism, în vârstă de 61 de ani și o pasageră au suferit leziuni, fiind transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Advertisement
usr

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “ucidere din culpă” și “vătămare corporală din culpă”, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Știre inițială

Astăzi, 11 iunie, în jurul orei 15.00, pe drumul european E87 s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a soldat cu patru victime, iar două dintre acestea au rămas încarcerate.

La fața locului au fost alocate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Delta al județului Tulcea cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar din partea Serviciului Județean de Ambulanță trei autospeciale cu echipaj medical.

Pompierii au intervenit pentru descarcerarea șoferilor din autoturisme care ulterior, au fost predați echipajelor medicale.

Advertisement
usr

Victimele – doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 19 și 62 de ani – au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, cu 3  ambulanțe SAJ Tulcea și ambulanța SMURD.

Și Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe DN 22, între localitățile Mineri și Somova, din județul Tulcea, s-a produs un accident rutier între două autovehicule. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor specializate.

Se estimează reluarea normală a circulației în 45 de minute.

Foto: ISU Tulcea

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions