Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 19 ianuarie, în județul Tulcea.
În jurul orei 8.05, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit la acest accident rutier produs pe DN 22 (E 87), în apropierea municipiului Tulcea, în care au fost implicate trei autoturisme.
La fața locului s-au deplasat 8 subofițeri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.
În urma evenimentului au rezultat trei victime, neîncarcerate, conștiente și cooperante. Toate cele trei femei au primit îngrijiri de la echipajele medicale, ulterior doar două dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
”Pompierii au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.”, a precizat Nicolae Botezatu, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.
Din primele verificări efectuate de polițiștii tulceni la fata locului, a reieșit că, o femeie în vârsta de 33 de ani, din localitatea Mila 23, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția localității Tulcea către localitatea Cataloi, a pătruns pe constrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, conduse de un bărbat de 37 de ani, din Constanța și o femeie de 59 de ani, din orașul Babadag, județul Tulcea.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 59 de ani și a unui pasager din autovehiculul condus de bărbatul de 37 de ani. Cei din urmă au primit îngrijiri medicale.
Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpa”.