Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Grav accident rutier în județul Tulcea. O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită

Published

on

accident rutier ceamurlia

Polițiștii IPJ Tulcea au întocmit azi, 25 august, un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, după ce un conducător auto a intrat cu mașina pe trotuar și a accidentat grav două persoane ce stăteau pe o bancă.

Potrivit Biroului de presă al IP Tulcea, la data de 25 august, în jurul orei 16.00 , polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Ceamurlia de Jos a avut loc un accident rutier.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un tânăr de 26 de ani a condus un autoturism pe DJ 222, iar din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe trotuar, unde a accidentat două persoane, ce se aflau pe o bancă.

”În urma evenimentului rutier a rezultat decesul uneia dintre persoanele aflate pe trotuar și rănirea celeilalte, aceasta fiind transportată la Spitalul Județean Tulcea.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.

Advertisement
usr

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: IPJ Tulcea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions