În această dimineață, în localitatea Arsa a avut loc un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Din primele informații, o persoană este încarcerată.
La fața locului intervin o autospecială de descarcerare, un SMURD B, de la Secția Mangalia, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Știre în curs de actualizare.
Update: Potrivit dr. Claudia Tatarici, în urma acestui accident au rezultat două victime, ambele femei. Una dintre ele are un traumatism cranio cerebral, iar cea de-a doua are traumatism lombar. Au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Foto:Ilustrativ