Update2: În urma accidentului rutier au decedat două persoane, de 37, respectiv 43 de ani. Alte două persoane, de 26, respectiv 49 de ani au fost rănite și au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportate la spitalul județean Constanța.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetarea la fața locului continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 6 ianuarie a.c. , în jurul orei 17:45, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșirea din comuna Cobadin, ar fi avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-ar fi produs între un autoturism și un atelaj hipo în care s-ar fi aflat patru persoane.
Starea acestora este în curs de evaluare de către echipajele medicale.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
Vom reveni cu informații.
Știre inițială: Astăzi, 6 ianuarie, a avut loc un grav accident rutier la ieșirea din localitatea Cobadin, județul Constanța, în care au fost implicate un autoturism și o căruță.
Din primele informații, sunt 4 victime. Două sunt în stop cardiorespirator și 2 cu politraumatism.
La fața locului s-au deplasat următoarele resurse: un echipaj Smurd B, o ambulanță Saj B2, un Saj C2 și autospeciala de transport victime multiple.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ