Peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT își exprimă indignarea față de intenția Parlamentului de a elimina pensiile speciale, pe care ei le numesc „pensii de serviciu“. Mai multe sindicate de profil din țară au trimis un comunicat de presă prin intermediul căruia spun că parlamentari vor să elimine pensiile de serviciu, pentru a „câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil.“
„Înțelegem să aducem la cunoștință că, prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată. Mai mult decât atât, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale erau 1.800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1.814 beneficiari), astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală. Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică. Să înțelegem că acești 1.800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?“, se arată în comunicatul grefierilor.
Prin urmare, grefierii, inclusiv cei din Constanța, anunță cu această ocazie că își vor suspenda activitatea în intervalul orar 10.00 – 12.00, începând de astăzi. Grefierii spun că personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu va îndeplini niciun act de procedură.
„Începând cu 27 ianuarie va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23 ianuarie.“, se mai arată în comunicat.
Amintim că, Parlamentul a fost convocat în ședință extraordinară, în 28 ianuarie, pentru a supune aprobării eliminarea pensiilor speciale. Conform programului stabilit de conducerea Camerei, în zilele de marţi, miercuri şi joi va fi activitate în comisiile parlamentare, iar marţea viitoare, în 28 ianuarie, va fi plen pentru adoptarea proiectului privind abrogarea pensiilor speciale.