Guvernul României a adoptat, astăzi, bugetul pentru 2025 şi l-a trimis Parlamentului pentru a fi dezbătut în procedură de urgență. Premierul Marcel Ciolacu a spus că este vorba despre un buget cu investiții record, iar ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a apreciat că bugetul este „cumpătat si echilibrat”, fiind construit pe un deficit de 7%.
„Adoptăm azi proiectul de buget pe 2025, unul fără modificări de taxe și impozite. Este un buget de dezvoltare, la fel ca şi anul trecut, în care investițiile ajung la un nou record, respectiv 150 de miliarde de lei, un plus de 30 de miliarde față de anul trecut!
20% din cheltuielile totale în 2025 merg către investiții și asta se va vedea în creșterea PIB la 1913 miliarde lei. Iar la mijlocul anului viitor, vom ajunge la un PIB de 2000 miliarde lei. Adică 400 miliarde euro, dublu față de anul 2018, este un semn clar că România intră într-o altă ligă economică.
În paralel, reducem costurile de funcționare a statului cu 0,5 puncte procentuale. Ajustăm și cheltuielile de personal, și cele de bunuri și servicii.
Protejăm în continuare puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. Am crescut din 1 ianuarie salariul minim la 4050 lei. În 2025, câștigul salarial net va crește cu 6,1%, peste nivelul inflației de 4,4%. Am insistat să acordăm un sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici şi îmi asum această decizie.
Continuăm sprijinul pentru economie și IMM-uri cu toate schemele de ajutor de stat din Planul Bugetar Structural agreat cu Comisia Europeană. Sunt zeci de miliarde de lei țintite spre creșterea producției industriale locale. Mi-aş dori ca împreună să promovăm firmele și produsele românești oriunde, chiar și pe tik-tok!
Prioritizăm investițiile locale în funcție de impactul economic. Alocăm 11 miliarde Programelor Anghel Saligny și PNDL, 8,2 miliarde proiectelor PNRR și 3,3 miliarde celor din fonduri europene. În plus, creștem simțitor în acest an descentralizarea finanțărilor publice către autoritățile locale.
Cea mai mare miză a acestui buget este exploatarea la maxim a fondurilor europene disponibile. Este o alocare istorică de 4,6% din PIB, adică peste 17,5 miliarde euro. Sunt anii de vârf ai dezvoltării noastre folosind banii europeni și voi pune o presiune uriașă pe toată lumea să luăm acești bani!
Am cerut ca suma alocată investițiilor să fie mai mare decât deficitul, deoarece așa e corect pentru români. Asta înseamnă alte autostrăzi finalizate, construirea de noi spitale și un sistem de educație mai performant. Şi chiar avem o veste bună de la domnul ministru al Finanţelor, în ianuarie 2025, s-au colectat 44,7 miliarde lei în comparaţie cu anul 2024, când s-au colectat 41,6 miliarde lei; înseamnă o creştere de 7,5%.“, a declarat premierul Marcel Ciolacu.