Guvernul pregătește adoptarea OUG pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025, care vor avea loc pe 4 și 18 mai. În draftul de OUG sunt prevăzute măsuri speciale pentru a nu se mai repeta o situație precum cea a lui Călin Georgescu, cel care a raportat zero cheltuieli, dar în schimb a făcut campanie masiv pe TikTok. Candidații vor fi obligați să raporteze orice cheltuială, iar rețelele de socializare sau cei de la TikTok riscă amenzi uriașe, dacă nu vor ține cont de reglementările campaniei electorale din România.
(3) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat.
(4) Încălcarea dispozițiilor alin. (2) constituie contravenție, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracțiune, şi se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei.
Candidații obligați să raporteze orice cheltuială din mediul online
(2) Pe durata campaniei electorale a alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, actorii politici, în sensul art. 3 pct. 4 din Regulamentul (UE) 2024/900 asigură publicarea, împreună cu fiecare material publicitar politic, a următoarelor informații:
- a) o indicație că este vorba de un material publicitar politic;
- b) identitatea sponsorului materialului publicitar politic, respectiv numele, adresa de e-mail și, dacă este publică, adresa poștală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta își are sediul;
- c) după caz, o mențiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialelor publicitare;
- d) o mențiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sursele permise de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Amenzi uriașe pentru rețelele de socializare sau TikTok
(7) Deciziile Biroului Electoral Central prevăzute la alin. (5) se comunică de îndată Autorității Electorale Permanente, în vederea transmiterii către platformele online foarte mari în sensul prevăzut de art. 3 pct. 8 din Regulamentul (UE) 2024/900, sub sancțiunea plății unei amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri a platformei online, dacă în termen de 5 ore de la notificarea Autorității Electorale Permanente, platforma online nu elimină materialul publicitar în cauză.
(8) Deciziile Biroului Electoral Central prevăzute la alin. (5) pot fi contestate la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 48 de ore de la afișarea acestora pe pagina de internet a Biroului Electoral Central.
Sursa: stiripesurse.ro