Președintele Executiv al PSD, Niculae Bădălău, spune Guvernul ar putea fi restructurat. Executivul ar putea include doar 16 ministere, față de 24, câte sunt în prezent.
Nr. 2 din PSD mai spune că un congres extraordinar ar face bine partidului. Declarațiile au fost făcute în urmă cu puțin timp pentru Digi24.
Potrivit lui Bădălău, Comitetul Executiv Național al PSD, care urmează să se reunească în curând va decide dacă e nevoie de restructurarea Guvernului Tudose și dacă e nevoie de un congres.
Se discută despre acest subiect în condițiile în care au ieșit la lumină în ultima vreme mai multe lupte pentru putere în interiorul partidului și informații că lideri ai PSD l-ar contesta pe Liviu Dragnea, șeful formațiunii.
Un alt lider PSD, vicepremierul Paul Stănescu, spune, pe de altă parte, că un congres al partidului nu ar fi tocmai o soluție bună și crede că Guvernul Tudose nu ar trebui restructurat.
Dimpotrivă, Bădălău spune că actualul Cabinet, care are în prezent 24 de ministere, ar trebui redus la 16-17 portofolii.
La Congresul PSD, potrivit statutului, poate fi aleasă echipa de conducere a partidului – vicepreședinți și președintele executiv al partidului, cel care, în eventualitatea unei demisii sau a unei condamnări a lui Liviu Dragnea, ar prelua conducerea partidului.
Președintele PSD este ales în mod uninominal de către toți membrii partidului și tot așa poate fi revocat.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta