Website-ul are o structură îmbunătăţită faţă de varianta anterioară, permite utilizarea cu uşurinţă şi poate fi accesat de pe orice terminal fix sau mobil.
Noul site oferă facilităţi şi posibilităţi suplimentare precum: depunerea de sesizări online, sondaje de opinie, lista parcărilor rezidenţiale, lista operatorilor economici autorizaţi, plata amenzilor online, etc.
De asemenea, în noua platformă online au fost create şi integrate paginile:
– Serviciului Public Asistenţă Socială (SPAS),
– Direcţiei Poliţia Locală,
– Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP).
Opiniile şi recomandările constănţenilor pot fi trimise la adresa: informatizare@primaria-constanta.ro
Această schimbare este consecinţa memorandumului ,, Creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public”, iniţiat de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC), şi aprobat în şedinţa de Guvern din 2 martie 2016. Conform documentului menţionat:
,,…ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, companiile, agenţiile şi alte instituţii din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora precum şi instituţiile prefectului vor afişa, în format standardizat şi în aceleaşi secţiuni din paginile de internet, în total 25 de seturi de informaţii, atât documente prevăzute, minimal, în legea nr. 544/2001 (cum ar fi: programul de audienţe, bilanţul contabil, bugetul instituţiei) cât şi alte documente, publicabile şi fără să conţină informaţii clasificate/confidenţiale, cerute constant de societatea civilă:
• Execuţia bugetară
• Evidenţierea posturilor vacante
• Agenda persoanelor din conducere
• Drepturile salariale ale persoanelor din aparatul public şi beneficiile acestora
• Centralizatorul achiziţiilor publice care să arate execuţia contractelor de peste 5.000 euro şi contractele aferente.
• Formularele tip – cerute de autorităţi persoanelor fizice/juridice, durata completării acestuia urmând a fi specificată.(…)”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta