171.000 de lei câștigă primarul din Hârșova într-un an de muncă. Aleșii locali și reprezentantul sătesc din Vadu Oii ridică și ei, la grămadă, 246.240 de lei pe an, din indemnizații. 700.000 de lei costă heliportul ce urmează să se construiască în orașul dunărean. În decursul acestui an, edilul Viorel Ionescu a făcut schimburi de experiență, în vizite oficiale în Statele Unite ale Americii și Canada. Deplasările au scos din bugetul localității peste 50.000 de lei. Experiența câștigată de primar ar trebui, potrivit speranțelor care l-au trimis peste ocean, să se materializeze în proiecte ce vor schimba fața orașului și soarta localnicilor.
După aceste aparențe, s-ar spune că Hârșova trăiește în belșug și se pregătește de un viitor mirific. Însă, în realitate, autoritatea locală s-a declarat, recent, neputincioasă în privința asigurării unor modeste fonduri pentru bursele elevilor și premierea profesorilor cu rezultate remarcabile. Și nu vorbim de sume importante, ci mai degrabă simbolice. Cu jumătate din diurna americană și canadiană a primarului s-ar acoperi toate bursele și toate premiile pentru dascăli, pe un an de zile. Cu jumătate din devizul uriaș al heliportului, s-ar asigura fondurile pentru burse și premii pe următorii 14 ani.
Ca-n multe comune din țară, și la Hârșova educația este pusă la coada vacii… chit că localitatea dunăreană este, de fapt, unul din cele mai vechi orașe dobrogene. Indiferența față de performanța școlară nu este aici vreo noutate, ci durează de ani buni. Din 2011, există un cadru legal pentru acordarea burselor școlare. Toate orașele din județul Constanța s-au aliniat acestui model legal, acordând burse elevilor. Ba chiar, cele mai răsărite, îi trimit pe cei mai buni în tabere școlare, organizate peste vară. În această lume în mișcare, Hârșova a rămas de căruță: ultimul oraș fără burse.
Inițiativa, cum nu se poate mai firească, de a șterge această rușine de pe obrazul orașului a fost luată de un consilier local, la începutul lunii trecute. Vorbim aici de Mircea Tromiadis, care a propus Consiliului Local să aprobe cuantumul unor burse pentru elevi, între 50 de lei și 150 de lei pe lună, și premii unice, oferite profesorilor cu rezultate remarcabile, între 800 de lei și 1.500 de lei pe an. După cum spuneam mai sus, vorbim de sume simbolice. Însă acești bani, chiar și așa puțini, ar genera competiție, ar stimula performanța și ar contribui la stabilirea meritului individual ca punct cardinal în societate.
”Investiția în oameni, mai ales creșterea performanțelor școlare și profesionale, are drept consecință conturarea unor categorii de tineri care să aibă o percepție reală a exigențelor noii societăți. (…) Trăim într-o societate care ar trebui să aprecieze și să recompenseze mai mult performanța, în speță, și pe cea școlară” – arăta Tromiadis în expunerea de motive cu care și-a însoțit proiectul.
Selecta societate a consilierilor PSD și ALDE n-a înțeles investiția în viitor și n-a votat inițiativa lui Tromiadis. Proiectul a fost respins săptămâna trecută. La mijloc ar putea fi o râcă politică, având în vedere că inițiatorul proiectului de bun simț face parte dintr-un partid de opoziție, iar nu din combinația majoritară a celor două partide, aceleași care au pus în fruntea țării personaje care, în mod normal, ar trebui să fie la coada societății.
Domnule primar, dați burse elevilor! Nu lăsați o meschinărie politică să-i priveze de drepturi de care beneficiază copiii celorlalte orașe. Nu pedepsiți acești copii, ei nu au nicio vină!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta