Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, prin majoritatea din Consiliul Local, le-a oferit un „cadou“ cetățenilor care plătesc taxe și impozite. Social-democrații au anunțat, pe Facebook, că în ședința de astăzi, a Consiliului Local Hârșova, la inițiativa primarului orașului Viorel Ionescu, majoritatea formată din consilierii locali PNL, împreună cu cei doi consilieri locali PSD excluși din partid, Marian Paștea și Alexandru Bujeniță, a aprobat majorarea cu 13% a impozitelor și taxelor hârșovenilor, valabile pentru anul 2022.
„Art. 1 – (1) Impozitele și taxele locale, contractele de închiriere și concesiune terenuri, clădiri precum și taxele speciale , pe anul 2022, se aprobă și se indexează cu 2,6%, rata inflației aferentă anului 2020 comunicată de INS, la care se adauga o cotă adițională de 10,4% conform art.489, alin (1) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.“, se arată în proiectul de hotărâre.
„Ținând cont de faptul că traversăm o perioadă de criză, care a afectat considerabil veniturile cetățenilor din orașul nostru, propunerea grupului consilierilor PSD din cadrul consiliului local a fost de a menține impozitele și taxele locale la nivelul anului 2021 (variantă susținută inclusiv de actualul guvern al României prin proiectul de ordonanță aflat în dezbatere publică), însă aceasta a fost respinsă de majoritatea toxică din cadrul consiliului local, o majoritate aflată la dispoziția actualului primar. În semn de protest față de acest lucru și față de modul de-a dreptul dictatorial în care au ajuns să fie conduse ședințele Consiliului Local Hârșova, consilierilor PSD fiindu-le încălcat în mod flagrant dreptul la cuvânt pentru dezbaterea proiectelor, consilierii PSD prezenți au decis să părăsească sala de ședințe.“, notează PSD.
Potrivit proiectului de hotărâre, taxa specială de habitat în Hârșova a fost fixată la 130 de lei/persoană, iar taxa pentru neutralizare gunoi (Vadu-Oii și Ferma 1) va fi de 65 de lei/persoană.
Alte taxe speciale:
Taxă pentru desfacerea căsătoriei prin divorț pe cale administrativă-ART 486 alin 4 565 de lei
Taxă pentru înregistrarea la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui și a sexului 18 lei
Taxă pentru înregistrare căsătorie 2 de lei
Taxă pentru înregistrarea la cerere, în actele de stare civilă a desfacerii căsătoriei 3 lei
Taxă pentru transcrierea la cerere, în registrele de stare civilă române, a actelor de stare civilă întocmite de autoritățile străine 55 de lei
Taxă pentru reconstituirea și întocmirea ulterioară, la cerere, a actelor de stare civilă 9 lei
…
Taxă înregistrare naștere și deces 2 lei
Taxă privind contravaloarea cărţii de identitate 7 lei
Taxe pentru ocuparea temporară sau permanentă a domeniului public comerț stradal și alte activități desfășurate pe domeniul public:
Comerţ stradal – vânzarea de produse, comercializarea de flori sau prestarea de servicii diverse 17 lei/mp/zi
Comerț ambulant – vânzare produse diverse 6 lei/mp/zi
Comercializare carte, presă, papetărie și alte produse 6 lei/mp/zi
Comerț sezonier, inclusiv în faţa unităților de alimentație publică – TERASE 0,6 lei/mp/zi
Amplasare panou publicitar pe teren administrat de oraș 28 lei/an sau fracție
Mai multe detalii puteți citi aici:
Download (PDF, 523KB)