Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

HC Farul Constanța și HC Dobrogea Sud Constanța au primit 6 milioane de lei de la Consiliul Local! Mai vor încă 4!

Published

on

În cadrul ședinței Consiliului local Constanța din data de 31 martie 2017, Partidul Mișcarea Populară a solicitat transparență celor două cluburi de handbal constănțene cu privire la cheltuirea banului public. Precizăm că în anul 2016, Consiliul local a aprobat suma de 4.400.000 lei din bugetul local pentru finanțarea HC Dobrogea Sud Constanța și 1.600.000 lei pentru HC  Farul Constanța, iar în ședința de astăzi cele două cluburi au cerut suplimentarea bugetelor cu 3.000.000 lei pentru HC Dobrogea Sud și 1.400.000 lei pentru HC Farul Constanța. În acest sens, Partidul Mișcarea Populară Constanța a propus două amendamente care s-au bucurat de votul majorității consilierilor. Primul amendament a vizat justificarea sumelor cheltuite de cele două cluburi până la această dată și prezentarea lor în fața comisiilor reunite de specialitate Buget-Finanțe și Juridică, iar banii solicitați suplimentar să fie alocați doar în urma unui aviz pozitiv exprimat de cele două comisii. Prin al doilea amendament am cerut diminuarea sumei de 3.000.000 lei solicitată de HC Dobrogea Sud la 2.000.000 lei. Dorim să aducem la cunoștință faptul că HC Dobrogea Sud Constanța a avut la dispoziție un buget de trei ori mai mare decât echipe clasate pe podium în clasament, clubul constănțean aflându-se în acest moment doar pe locul cinci. Partidul Mișcarea Populară își menține promisiunile făcute în campania electorală, susținând atât proiectele viabile pentru cetățenii orașului Constanța, cât  și transparență, obiective ce pot fi realizate doar printr-un management profesionist care să ofere performanță prin cheltuirea responsabilă a banilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions