Fluidizarea circulației din municipiul Constanța este unul dintre subiectele cele mai dezbătute în cadrul Comisiei de circulație care se întrunește periodic la nivelul Primăriei și din care fac parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu putere de decizie în privința organizării traficului rutier, spun reprezentanții administrației publice locale. În acest sens, pentru a preveni blocajele rutiere formate pe bulevardul Mamaia a fost luată decizia amenajării unor sensuri giratorii. Unul dintre acestea va fi realizat la intersecția cu strada Renașterii.
„Lucrările vor începe miercuri noaptea și vor consta în amplasarea unor balize din plastic, iar dacă această soluție își va dovedi eficiența sensul giratoriu va deveni permanent. Decizia a fost luată la solicitarea expresă a Poliției Rutiere și în baza unui studiu de trafic realizat în zonă.“, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Foto: Primăria Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta