Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că ȚUȚUIANU MARIUS – HORIA, actualmente Președinte al Consiliului Județean Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 30 martie 2016, întrucât a exercitat simultan funcția de consilier județean și pe cea de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Neptun Olimp S.A., realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.
De asemenea, pe perioada exercitării mandatului de consilier județean, între Consiliul Județean Constanța și S.C. Lantana Style S.R.L., societate în cadrul căreia soția persoanei evaluate a exercitat calitatea de asociat unic și administrator, s-a derulat un acord – cadru privind furnizarea de solarii complet echipate, în valoare de 100.000 lei.
Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă” și ale art. 90, alin. (1) și alin. (2) din același act normativ,potrivit căruia: „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective; (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local […]”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ȚUȚUIANU MARIUS – HORIAa depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare. (comunicat Agenția Națională de Integritate)
sursa foto: Facebook
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta