Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Horia Țuțuianu: “Sunt mulțumit de activitatea lui Felix Stroe, ați văzut cu toții ce rezultate are”

Published

on

În contextul în care există zvonuri că directorul general de la SC RAJA SA, ar urma să fie schimbat știut fiind faptul că mandatul lui Felix Stroe va expira în curând, președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu a declarat că este mulțumit de activitatea colegului său de partid.

“Sunt mulțumit de activitatea lui Felix Stroe, ați văzut cu toții ce rezultate are”, a comentat șeful administrației județene râspunzând astfel întrebării unui ziarist.

Amintim faptul că Felix Stroe, directorul general al SC RAJA SA, a ieșit, zilele trecute, într-o conferință de presă și a vorbit despre proiectele de zeci de milioane de euro pe care compania de apă le are în derulare în această perioadă. În acest context, număr pentru municipiul Constanța vorbim despre proiecte în valoare de peste 70 de milioane de euro.

Felix Stroe este director al SC RAJA SA din anul 2003, cu o singură înrerupere, respectiv cea de două luni de zile atunci când a fost numit ministru al Transporturilor în Guvernul Tudose.

Detalii găsiți în articolul de mai jos:

Advertisement
usr

RAJA va investi peste 70 de milioane de euro în municipiul Constanța. Ce spune Stroe despre pericolul lipsei de apă din județ

sursa foto: Constanta de Azi

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions