Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Hoți de capace de canalizare, reținuți de polițiștii constănțeni

Published

on

capace

Doi bărbați din județul Constanța au fost reținuți pentru furt de capace de canalizare. De asemenea, o femeie și un bărbat sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.

Luni, 25 noiembrie, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 45 de ani, respectiv 52 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii  Serviciul Municipal de Investigații Criminale au prins în flagrant delict două persoane în timp ce ar fi sustras un capac de canalizare de pe raza municipiului Constanța.

Urmare a probatoriului administrat, a rezultat faptul că cei doi ar fi sustras în cursul lunilor mai, octombrie și noiembrie 2024, 12 capace de canalizare, aparținând unei societăți de furnizare a apei în municipiul Constanța.

Advertisement
usr

Urmare a prinderii în flagrant delict, la aceeași dată, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate și predate către societatea comercială menționată 22 de capace de canalizare.

Prejuduciul recuparat este în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

”Totodată, în sarcina unuia dintre bărbați, polițiștii au reținut și săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astfel, la datele de 11 octombrie a.c., respectiv 13 noiembrie a.c., bărbatul, de 45 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în municipiul Constanța, având dreptul de a conduce vehicule suspendat, pentru perioadele menționate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Advertisement
usr

Alte două persoane, o femeie și un bărbat, sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.

Cei doi barbați, de 45 de ani, respectiv 52 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În cursul zilei de 26 noiembrie a.c., au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propuneri corespunzătoare. Cei doi au fost arestați pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, directorul general al RAJA SA, Aurel Presură, declara, în cadrul unei conferințe de presă, că se fură zilnic câte 3-4 capace de canalizare.

Advertisement
usr

Pentru detalii, link în textul de mai jos.

Constanța. Se fură pe capete capace de la căminele de canalizare. Directorul RAJA SA, Aurel Presură: „Zilnic se fură câte 3 – 4“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions